 
			200 lei/sesiune de 2 ore de sauna + 50 lei/ora ce depașește cele 2 ore initiale.
 
  
Sauna finlandeză – este o baie cu aer uscat, fierbinte, unde  temperatura poate să ajungă chiar la 100° C. Conţinutul de vapori este foarte  mic, de cel mult 10%. Caracteristica practicării saunei este alternanţa  temperaturilor extreme, de la foarte fierbinte până la rece ca gheaţa. În  interiorul saunei suntem expuşi la un efect termic atât de puternic, încât la final  trebuie să asigurăm răcirea corpului până la temperatura normală. 
				  În momentul când sauna este „pregătită (ceea ce înseamnă că  a ajuns la nivelul de aer uscat adecvat - temperatura de 90 - 100° C) se poate  începe practicarea saunei potrivit tradiţiei finlandeze. Din când în când se  introduce o „löyly”, adică stropire. Apa stropită pe pietrele încinse creşte  conţinutul de vapori pentru scurt timp şi conferă un nou val de aburi. 
				  La sfârşitul ritualului de practicare a saunei finlandezii  se „biciuiesc”cu „vihta”, un băţ de mesteacăn, care stimulează circulaţia  sangvină şi ajută la transpirare. Punctul culminant al practicării saunei este  răcirea în apă rece sau în zăpadă.
				  Efecte medicale
				  Sauna are un efect de călire a organismului contra răcelii,  sau de ameliorare a unor tulburări neurovegetative. Ridicarea temperaturii  corporale până la 39 °C, are un efect asemănător cu cel al stărilor febrile,  stare în care sunt omorâți agenții patogeni care nu pot suporta temperaturi  peste 37 °C.
				  Corpul supraîncălzit din saună, vine în contact cu o baie  rece, ceea ce are un efect de relaxare a musculaturii, scăderea tensiunii  sanguine, activare a circulației sângelui, sistemului imun, respirației și  schimburilor de substanțe cu eliminarea de substanțe nocive din organism prin  transpirație.
				  Legenda saunei  finlandeze
				  Sauna finlandeză există de 2000 de ani, dar patria sa este  de fapt Asia. Dinspre Mongolia au apărut triburile nomade din care s-au  desprins „finlandezii pădureni”, care au populat teritoriul de azi încă din  primele secole după naşterea lui Hristos. 
				  Una dintre primele îndeletniciri ale lor a fost  construirea unei saune. Practicarea saunei  servea în primul rând, alături de igiena corporală, fortificării organismului.  Numai în acest fel au reuşit finlandezii să supravieţuiască temperaturilor  joase din ţinutul nordic.
				  Cuvântul „saună”
  „Saună” este unul dintre cele mai vechi cuvinte ale limbii  finlandeze. Derivat din „savu”- adică fum - are înţelesul de văgăună,  construcţie din lemn adâncită pe jumătate în pământ. Scriptele vechi spun că  locuinţele ascunse sub pământ ale oamenilor care munceau pe câmp se puteau  depista numai după fumul care se ridica. Locuinţa se numea „savu”- adică fum -  din care mai târziu a luat naştere cuvantul sauna.
				  
 Acceptăm plata cu tichet/card e de vacanță!
Acceptăm plata cu tichet/card e de vacanță!
Tu ce faci vara aceasta? Dacă vrei să vezi locuri frumoase alege un pachet "Circuit de 5 zile în Maramureș"Vezi ofertaircuit de 5 zile în MaramureșVezi oferta